Legea pensiilor în dezbaterea Comisiei de muncă a Camerei (1)

Programul a fost foarte încărcat în utlima vreme şi, din păcate, ajung mult mai rar să postez pe blog.

La Comisia de muncă a Camerei a intrat în lucru proiectul privind legea unitară a pensiilor.  Am căutat să scriu un material mai elaborat, care să cuprindă mai multe problemele legate de acest proiect de lege. Am să postez din acesta în perioada următoare.

1. Revenirea la normalitate

Aş aprecia, în primul rând, faptul că un proiect de o asemenea importanţă este supus dezbaterii în Parlamentul ţării, ceea ce echivalează cu o încercare de revenire la normalitate. Spun acest lucru pentru că, din păcate, legi la fel de importante ca legea salarizării unitare, codul civil şi cel penal, legile privind „reforma” proprietăţii, a justiţiei, a fiscalităţii, a sănătăţii – că să dau doar câteva exemple – au ocolit dezbaterea parlamentară, viciind grav procesul democratic din România, diminuând astfel credibilitatea noastră, a tuturor.

Discuţia din aceste zile cu privire la legea unitară a pensiilor redă într-o anumită măsură Parlamentului rolul său de principal for de dezbatere democratică al ţării, de unic organ legiuitor.

2. Legea pensiilor – lege de consens naţional

Interesul în jurul acestui proiect de lege este uriaş şi până la urmă este firesc să fie aşa, căci el vizează nu numai pe cei 5,6 milioane de actuali pensionari, ci şi pe cele peste 9 milioane de persoane active din România, viitori pensionari. Iată de ce o lege de o asemenea însemnătate ar fi trebuit să aibă acordul partenerilor sociali, al partidelor politice reprezentate în Parlament, al societăţii civile, ar fi trebuit, în opinia noastră, să fie expresia unui adevărat consens naţional.

Nu am fost nici informaţi şi cu atât mai puţin consultaţi cu privire la intenţiile, direcţiile şi principiile de reformare a sistemului de pensii, deşi acest domeniu a fost şi rămâne unul de predilecţie al PSD, al stângii. Lipsa unui minim dialog pe acest subiect de o atât de mare sensibilitate pentru noi toţi este de neînţeles, el constituind un obstacol în plus întru degajarea unor soluţii acceptabile. Spunem aceste lucruri şi prin prisma a ceea ce s-a întâmplat cu actuala lege a pensiilor (legea 19 / 2000), amendată de aproximativ 90 de ori în intervalul 2001 – 2009 dar şi din nevoia evidentă de stabilitate legislativă şi de predictibilitate în această materie. Adăugaţi climatul tensionat din ţară şi mai ales pensiile de mizerie pentru 85% dintre pensionarii României (cei cu pensii sub 1.000 lei) şi poate veţi realiza dramatismul situaţiei.

3. Oportunitatea proiectului de lege

Una dintre principalele întrebări este legată de oportunitatea unui asemenea proiect, nu numai într-o perioadă acută de criză a societăţii, dar şi într-o perioadă în care oricum nu mai ţinem cont de niciun fel de drepturi economice şi sociale ale cetăţenilor români, multe dintre acestea fiind eliminate, altele ajustate în mod arbitrar, altele suspendate pe termen nelimitat.

În aceste condiţii, nu ştim ce rost au discuţiile de astăzi, asupra unui proiect ce vizează drepturi pentru o perioadă de 20-30 de ani, când noi nu ştim ce se întâmplă mâine în acest domeniu?!

În opinia noastră, nu numai premisele legii, dar şi datele şi proiecţiile oferite au un grad atât de mare de relativitate, încât dezbaterea o putem face doar ca pe un exerciţiu de lucru şi nicidecum cu conştiinţa împăcată şi responsabilitatea necesară pentru destinele şi viaţa a milioane de semeni ai noştri.

În acelaşi timp, constrângerile şi îngrijorările perfect justificate de astăzi, cu privire la veniturile şi cheltuielile bugetului asigurărilor sociale, pot foarte bine mâine, cu un alt management şi cu o altă voinţă politică, dar şi ca urmare a unor performanţe economice mai bune, să ofere şi alte soluţii decât cele propuse pe timp de criză. Ne referim, evident, la soluţii mai bune pentru pensionari.

Acestea sunt motivele pentru care considerăm discuţia asupra acestui proiect de lege, în această perioadă, ca inoportună. Sigur însă că nu noi decidem.

Răspunsuri

Bibliotecaru, problema, în opinia mea, nu este atât de mult statul şi bugetarii, ci faptul că economia de tip capitalist nu merge, că piaţa nu funcţionează nicidecum aşa cum tot ni se spune în media şi în manualele de economie. Ca om de stânga, cred în faptul că „o lume mai bună este posibilă”, un alt model, alternativ, de societate şi economie la ce trăim în prezent. Altfel, îi dăm dreptate lui Reagan, cum că statul nu e soluţia la problemă, ci parte a problemei Dacă nici criza de acum nu ne învaţă cât de greşite sunt ideile acestea, atunci…

Horaţiu, sunt de acord cu ce scrieţi  şi vă mulţumesc pentru sugestia de a citi acel articol. Pe când un Huffington Post românesc?

Isabel, mulţumesc pentru aprecieri, însă partidul are propria sa logică. Încerc să fac tot ce îmi stă în putinţă pentru a ca PSD să revină la alegerile din  2012 ceea ce a fost în anii ’90, forţa dominantă a politicii româneşti. Orice regim are un sfârşit, dar depinde de noi ca sfârşitul acestui regim să vină mai degrabă mai curând decât mai târziu. Pentru moment, este important să dăm o replică pe măsură atât la legea pensiilor, cât mai ales la legile pe care guvernul îşi va asuma răspunderea.