S-a încheiat

2 iulie 2010

Sesiunea parlamentară s-a încheiat. Cu ce rezultate, vom simţi cu toţii în perioada următoare.

Restanţele acestei sesiuni par a fi legea pensiilor şi legea învăţământului, care nu au fost discutate, deşi au fost prezentate ca priorităţi ale Guvernului Boc.

Am avut un program deosebit de încărcat în această perioadă şi nu am reuşit ce mi-am propus: mai multe postări pe blog. Sper să am o soluţie cât de curând şi să recuperez în această vară!

Discursul la moţiunea de cenzură

2 iulie 2010

Joi, 15 iunie, s-a dezbătut şi votat moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Boc.

Postez discursul pe care l-am ţinut cu acest prilej. Din păcate, am fost nevoit, din cauza timpului redus avut la dispoziţie (numai 6 minute) să reduc la jumătate textul pe care îl pregătisem.

După cum ştiţi, moţiunea a eşuat. Curtea Constituţională a invalidat însă scăderea cu 15% a pensiilor. Până la urmă şi acesta este un succes. Aş dori să comentez motivaţia Curţii într-o postare viitoare.

Doamnelor şi domnilor,

Cred că sunt totuşi necesare câteva precizări. În primul rând, moţiunea de cenzură nu este îndreptată împotriva Acordului cu Fondul Monetar Internaţional şi nu pune în discuţie necesitatea acestuia. Ceea ce punem în discuţie şi mai mult chiar, incriminăm, este opţiunea iresponsabilă a Guvernului României de a arunca, prin intermediul măsurilor de azi, întreaga povară a crizei asupra celor mai vulnerabile categorii sociale din ţară: copiii, pensionarii, şomerii, persoanele cu handicap, bugetarii cu salarii de mizerie, populaţia din mediul rural, beneficiarii de venituri minim garantate şi cei ai ajutorului de încălzire pe timp de iarnă, alte categorii de persoane aflate la limita sărăciei sau sub acest prag.

În al doilea rând, la fel de condamnabilă şi reprobabilă este şi fapta celor ce au ascuns, cu bună ştiinţă, situaţia dezastruoasă din punct de vedere economic şi financiar a ţării. Chiar şi numai din acest motiv, un guvern cu o minimă moralitate şi decenţă ar fi trebuit să demisioneze a doua zi după aflarea adevărului şi a motivelor ce au determinat un asemenea comportament.

În al treilea rând, percepţia generală cu privire la lipsa de performanţă şi de competenţă a Guvernului actual este atât de accentuată, încât credibilitatea lui internă şi externă este la limita inferioară.

În aceste condiţii, orice încercare de deblocare a situaţiei generale din România porneşte în primul rând de la necesitatea schimbării actualului guvern.

Faptul că primul dumneavoastră gând, şi singurul, de altfel, domnule prim-ministru, a fost tăierea pensiilor şi a salariilor şi nu încercarea de a stopa sau diminua, măcar, furtul, corupţia, evaziunea fiscală şi economia subterană ce, după unele date publice, pentru primele 9 luni din 2009 se ridicau la 30 de miliarde de euro, acest fapt, domnule prim ministru, vă pune pe dumneavoastră şi Guvernul dumneavoastră într-o postură extrem de jenantă în faţa întregii ţări. Cine v-a împiedicat, domnule prim-ministru, ca în aceste 17 luni să vă luptaţi nu cu copiii şi bătrânii acestei ţări, ci cu adevăratul cancer al societăţii: afacerile de partid şi clientela de partid, cu capitalismul de cumetrie pe care îl patronaţi în acest moment. (Aplauze din partea opoziţiei.)

Dumneavoastră, domnule prim-ministru, ne propuneţi prin măsurile anunţate, nici mai mult, nici mai puţin, decât un târg, spunându-ne, în esenţă, cam aşa: trăiţi prea bine pentru cât poate suporta economia. Aveţi prea multe drepturi pentru câţi bani ne daţi. Ne constaţi prea mult. de azi înainte, de câţi bani ne daţi, atâtea drepturi vă dăm. Unii s-au şi grăbit să spună că da, târgul este rezonabil. Iar dacă te uiţi la ei, înţelegi şi de ce. Sunt reprezentanţii celor 20% din populaţia ţării, oameni bogaţi şi foarte bogaţi care-şi apără interesele. Ceilalţi 80% din populaţie însă, nu pot să nu vadă înşelătoria ce stă la baza acestui târg, şi anume încercarea de a introduce logica economiei de piaţă şi a profitului în materia drepturilor fundamentale ale cetăţenilor.

În fapt, asta ni se şi întâmplă de o bună bucată de vreme. Ni se restrâng drepturile sociale şi economice, dreptul la muncă, dreptul la învăţătură, dreptul la sănătate, dreptul la cultură, dreptul la pensie şi salariu, dreptul la măsuri de protecţie socială, dreptul la negocieri colective, dreptul la o viaţă decentă, în funcţie de, atenţie!, banii rămaşi în vistieria ţării după îndestularea puterii şi a clientelei sale portocalii. Trebuie să ai, cu siguranţă, mult tupeu ca să vii în faţa naţiunii şi să-i impui acest târg: de câţi bani îmi daţi, atâta democraţie vă dau.

În primul rând, domnule prim-ministru, democraţia nu se tranzacţionează.

În al doilea rând, nu poţi impune logica profitului în domeniul social fără a bulversa societatea şi valorile ei fundamentale: binele comun, solidaritatea şi coeziunea.

Suntem noi, cei de stânga, pentru o economie de piaţă, dar ne opunem din răsputeri unei societăţi de piaţă. Ne opunem cu toată fermitatea unei societăţi în care rând pe rând, sănătatea, educaţia, asistenţa socială, cultura, justiţia, siguranţa cetăţeanului, calitatea mediului, se transformă în mărfuri, trecând din responsabilitatea statului social în sarcina pieţei.

Iată de ce respingem, de plano, orice încercări de tranzacţionare şi de restricţionare a acestor drepturi, oricât de rezonabile şi de necesare ar părea ele reprezentanţilor dreptei politice.

Doamnelor şi domnilor parlamentari,

Soluţiile pentru ieşirea din criză nu pot fi numai financiare, aşa cum le imaginează puterea de azi. În opinia noastră, a PSD-ului, ele sunt cu mult mai complexe, fiind şi de natură economică şi politică, dar şi soluţii de natură socială şi culturală.

În plus, ele trebuie aplicate simultan pentru a reuşi. Deci, este nevoie, în primul rând, de un alt guvern, cu o altă credibilitate, atât internă, dar şi externă. E nevoie de un alt model economic şi financiar decât cel de până acum, respectiv consumul pe datorie şi cota unică.

Este nevoie de un alt model în relaţiile sociale, în care nu are ce căuta logica economiei de piaţă şi a profitului. Este nevoie de un alt rol al statului, mult mai echilibrat decât cel minimal de până acum. Este nevoie de un nou model cultural, în care munca, economisirea, investirea, solidaritatea şi dialogul trebuie să reprezinte valorile fundamentale.

În sfârşit, este nevoie de un nou model de capitalism decât cel de cumetrie de până acum. Acestea sunt cerinţele fireşti ale stângii. Acestea sunt, în fond, cerinţele majorităţii populaţiei.

Stimaţi colegi,

Până la urmă, între populaţie şi puterea de azi avem de ales şi noi în următoarele momente.

Opţiunea Partidului Social Democrat este clară: populaţia ţării. Iată de ce ne adresăm fiecăruia dintre dumneavoastră, pentru ca, prin votul ce-l veţi exprima, să dăm o nouă şansă ţării.

Votaţi pentru democraţie! Votaţi pentru cei de-acasă! Votaţi pentru cei ce v-au trimis în Parlamentul ţării! Votaţi moţiunea de cenzură!



Legea pensiilor intră de luni în plenul Camerei Deputaţilor

11 iunie 2010

De luni încep dezbaterile în plen pe legea pensiilor, după ce a trecut de Comisia de muncă, din care fac parte.

M-am gândit că este util pentru toţi cei interesaţi să vadă forma legii aşa cum a ieşit de la comisie. De asemenea, am postat şi forma care ne-a venit de la Senat. Reamintesc că este lege organică, iar Camera Deputaţilor este camera decizională.

Programul este foarte încărcat şi, din păcate, nu reuşesc să scriu pe blog pe cât de des aş dori. Marţi se va dezbate moţiunea de cenzură. Este posibil să am alocate 5-7 minute pentru luarea de cuvânt din partea grupului parlamentar PSD de la Cameră.

Aş fi interesat să primesc de la dvs. idei şi sugestii pentru ideile din discursul de la moţiunea de cenzură.

Legea pensiilor – raportul pentru plen

Legea pensiilor Senat

Textul moţiunii de cenzură

8 iunie 2010

După cum probabil cei mai mulţi dintre dvs. cunosc deja, luni a fost depus textul moţiunii de cenzură la biroul preşedintelui Camerei Deputaţilor. Moţiunea este răspunsul opoziţiei la asumarea răspunderii de către Guvernul Boc pe cele două proiecte de lege, cel privind reducerea salariilor cu 25% şi cel privind reducerea pensiilor cu 15%. Miercuri va fi citită în plen, urmând ca marţi să aibă loc dezbaterea şi votul.

Am atasat mai jos textul motiunii, precum si proiectele de lege ale Guvernului si expunerile de motive care le insotesc.

Motiune de cenzura

expmotvlg1

expmotvlg2

lgasmpn4

legrdslpn3

La dezbaterea moţiunii „Programul Băsescu – PDL = curbe de sacrificiu pentru români”

8 iunie 2010

Plenul Camerei Deputaţilor a dezbătut pe 1 iunie moţiunea simplă Programul Băsescu – PDL = curbe de sacrificiu pentru români.

Cu acest prilej, am luat cuvântul. Redau mai jos textul discursului.

Sunt interesant să cunosc impresiile voastre despre intervenţie.

Doamnelor şi domnilor parlamentari,

Stimaţi invitaţi,

De câţiva ani, multe din drepturile noastre, mai ales cele de natură economică şi socială, se restrâng. Unele dintre ele chiar dispar cu totul, altele, deşi rămân pe hârtie, sunt lipsite de conţinut, fiind suspendate pe termen nelimitat sau ciuntite în asemenea hal încât nu le mai recunoşti. În mod paradoxal, putem spune că avem acum, într-un regim considerat democratic, mai puţine drepturi economice şi sociale decât am avut într-un regim totalitar.

Măsurile recente de reducere a salariilor, a pensiilor, a indemnizaţiilor pentru creşterea copilului, a subvenţiilor pentru căldură şi altor măsuri de protecţie socială, ne conduc spre o constatare şi mai gravă, şi anume aceea că astăzi România traversează unele din cele mai negre momente din istoria sa recentă. Dezastrul, anunţat pe un ton ameninţător, ne-a găsit pe toţi nepregătiţi. Nu am cunoscut adevărul şi nu ni s-a spus adevărul despre situaţia economică şi socială a ţării. De aici şi starea de şoc a unei întregi naţiuni la aflarea situaţiei reale. Am putut vedea, şi cu acest prilej, falia enormă dintre Putere şi Opoziţie, dintre patroni şi sindicate, dintre stat şi societate, dintre tineri şi vârstnici, dintre bugetari şi cei din sectorul privat, dintre săraci şi bogaţi, dintre ai noştri şi ai lor. Dintre cei cu şanse şi cei fără nicio şansă.

Chiar şi acum, în aceste momente grele, ţara este divizată, obosită de atâtea confruntări politice şi electorale. Sărăcită, lipsită de o minimă speranţă, lăsată pradă marilor corupţi şi clientelei politice, o ţară confuză şi neajutorată, o ţară ce nu-şi găseşte drumul şi oamenii de stat capabili să o conducă.

Solidaritatea şi coeziunea socială sunt valori de care ne aducem aminte la câte un simpozion, dar ele au dispărut, în primul rând, din conştiinţa şi din vocabularul celor care ne conduc. Altfel cum să interpretezi încercarea de a pune întreaga povară a crizei pe umerii copiilor, a pensionarilor, şi bugetarilor din această ţară. Cum puteţi face lucrul acesta, când ştiţi bine că evaziunea fiscală este în floare. Că 35-40% din economia românească este o economie nefiscalizată. Că fondurile europene destinate României n-au fost absorbite decât în proporţie de 6%, că 4 milioane de ha nu sunt lucrate, că banii de investiţii şi pentru noi locuri de muncă s-au dus către clientela politică, că aproximativ 10 miliarde de euro merg anual din banii publici către buzunare private, că furtul şi corupţia sunt de esenţa capitalismului de cumetrie pe care îl patronaţi. Cum să fii dispus la sacrificii, pentru a acoperi astfel incompetenţa, furtul, evaziunea, politizarea, corupţia, clientelismul, iar când şi vezi cine te îndeamnă la solidaritate şi austeritate şi îţi impune curbele de sacrificiu de astăzi, chiar că e bine să dai cu barda în Dumnezeu, cum se spune.

Primul impuls este acela de a spune că măsurile brutale de astăzi sunt similare celor din anii 1929-1933 şi, totuşi, nu acesta este adevărul, căci nu se pot uita atât de repede nici tăierile de curent electric, de apă caldă, de căldură, din perioada anilor 1980, nu putem trece peste raţiile la unt, ulei, zahăr, ouă, carne, din regimul comunist. Nu putem să nu amintim izolarea culturală prin tăierea abonamentelor la ziare, reviste de specialitate şi cărţi din străinătate, nu putem uita şi ierta atât de uşor interdicţia de a călători în afara graniţelor, suspiciunea şi urmărirea permanentă, nesiguranţa şi frica pe care am încercat-o cu toţii.

Până la urmă, stimaţi colegi, măsurile de astăzi sunt, în fapt, măsurile de ieri şi de alaltăieri. Este vorba de acelaşi tip de măsuri, acelaşi sentiment de umilinţă, de înjosire, de anihilare a fiinţei umane, de arbitrariu, de ghetou, nici măcar mărfuri nu mai suntem, căci aceasta ar presupune dreptul la o relaţie socială care ni se refuză şi ea.

Doamnelor şi domnilor parlamentari,

Suntem astăzi disponibilizaţi în vrac şi aruncaţi cu bună ştiinţă la marginea societăţii pentru a nu depăşi cumva procentele din p.i.b. alocate pe un ton suficient de nişte contabili năimiţi. Mai marii zilei îngrămădesc din nou vieţile a milioane de oameni într-un „pat al lui Procust”, echivalent cu mizeria umană şi subdezvoltarea. Pentru a-l salva, ce credeţi? Nici mai mult, nici mai puţin, decât echilibrul unui buget devalizat cu metodă, de ani buni, chiar de ei înşişi şi de clientela lor portocalie. În plus, votul din Parlamentul ţării ar trebui să-i absolve de orice vină pe cei ce ne-au adus în această stare. Consecinţa, pentru un om normal şi întreg al minte, ar trebui să fie, în viziunea puterii, una singură, şi anume acceptarea fără murmur a situaţiei. Deci, să nu mai întrebăm cum am ajuns aici după 9 ani de creştere economică. Cine este de vină, dacă nu cumva sunt posibile şi măsuri alternative mai puţin dureroase. Vă pierdeţi vremea, par a ne spune partidele din Coaliţia de la putere.

Guvernul nici măcar nu mai ascunde cauza tuturor acestor amputări şi reduceri de drepturi. Este vorba, ni se spune direct, despre lipsa resurselor, despre lipsa banilor. Guvernul ne propune chiar un târg, spunându-ne cam aşa: trăiţi prea bine pentru cât poate suporta economia; aveţi prea multe drepturi pentru câţi bani ne daţi; ne costaţi prea mult, pe viitor, pe câţi bani ne daţi, atâtea drepturi vă dăm!

Măsurile de azi nu sunt decât expresia acestui târg. Unii s-au grăbit să spună că lucrul este rezonabil, iar dacă te uiţi la ei, înţelegi şi de ce. Sunt reprezentanţii celor 20% din populaţia ţării, oamenii bogaţi şi foarte bogaţi care îşi apără în acest fel propriile interese. Ceilalţi 80% din populaţie, însă nu pot să nu vadă înşelătoria grosolană ce stă la baza acestui târg, şi anume încercarea de a introduce logica economiei de piaţă şi a profitului în materia drepturilor fundamentale ale cetăţenilor, în domeniul social.

În fapt, asta se şi întâmplă, ni se ajustează drepturile sociale şi economice, dreptul la muncă, dreptul la învăţătură, la sănătate, la cultură, la măsuri de protecţie socială, la negocieri colective, dreptul la o viaţă decentă, în funcţie de banii rămaşi în vistieria ţării, după îndestularea puterii şi a clientelei sale. Trebuie să ai, cu siguranţă, mult tupeu ca să vii în faţa naţiunii şi să-i impui acest târg: De câţi bani îmi daţi, atâta democraţie vă dau!

În primul rând, democraţia nu se tranzacţionează. În al doilea rând, nu poţi introduce logica profitului în materia drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti, fără a bulversa societatea şi valorile ei fundamentale. Ca să fim clar înţeleşi, suntem pentru o economie de piaţă, dar ne opunem din răsputeri unei societăţi de piaţă. Ne opunem unei societăţi în care, rând pe rând, sănătatea, educaţia, asistenţa socială, cultura, justiţia, siguranţa cetăţeanului, calitatea mediului trec din responsabilitatea statului social în sarcina pieţei, transformându-se în mărfuri.

Partidul Social Democrat se opune cu toată fermitatea unei asemenea viziune despre societate, considerând că solidaritatea şi coeziunea socială trebuie să rămână unele din valorile fundamentale ale societăţii româneşti.

Iată de ce şi respingem de plano orice încercări de tranzacţionare a acestor drepturi, oricât de rezonabile ar părea ele reprezentanţilor PDL-ului. Iată de ce încercăm să ţinem piept asaltului pieţei în relaţiile dintre oameni. În acest sens, răul cel mare, în opinia noastră, nu îl reprezintă atât statul obez, aşa cum ni se tot spune, ci, dimpotrivă, capitalismul de cumetrie şi asaltul pieţei asupra socialului. Dacă pentru statul obez avem ac de cojocul său, pentru capitalismul de cumetrie şi în faţa asaltului pieţei, cetăţeanul obişnuit din această ţară a rămas singur şi neajutorat, căci cel menit să-l apere, statul social, tocmai şi dă duhul sub loviturile dreptei politice.

Astăzi, stimaţi colegi, ne sunt ameninţate înseşi elementele fundamentale ale statului român: democraţia, statul de drept, statul social.

Doamnelor şi domnilor parlamentari,

Atacul asupra statului reprezintă o mistificare asupra cauzei fundamentale a crizei, motivată de interese politice şi materiale. În fapt, tocmai prin intervenţia statului a fost salvată acea parte a sectorului privat care a produs criza, sectorul financiar-bancar, statul preluând asupra sa pasivul. Să fi uitat chiar atât de repede, ce a însemnat, de fapt, împrumutul de la Fondul Monetar Internaţional? Nimic altceva decât naţionalizarea pierderilor şi privatizarea profiturilor. A considera acum statul obez drept principal vinovat al crizei economice când, dimpotrivă, lipsesc cu desăvârşire măsurile de ieşire din criza economică, înseamnă a pasa responsabilitatea din sarcina puterii, care ar fi trebuit să ia aceste măsuri, în cea a statului, care pare ceva abstract, altceva, nu se ştie bine ce.

Confuzia este voită, este întreţinută cu abilitate, iar în această capcană am căzut cu toţii, considerând că da, statul obez este cu adevărat inamicul public numărul 1, şi nu Puterea.

În acest fel, Puterea încearcă să scape de vina uriaşă de a nu fi făcut nimic concret ani de zile, nici cu privire la măsurile de ieşire din criza economică, dar nici cu privire la obezitatea statului. Căci, până la urmă, statul nu este chiar o abstracţie, ci instituţii, reguli, norme şi mai ales oameni aflaţi în funcţii de decizie sau execuţie. Vina aparţine deci, în ambele cazuri, unor oameni din partidele aflate la putere, deci vina este a Puterii în exclusivitate a dreptei politice din această ţară.

Mai este oare necesar să vă reamintesc că până mai ieri erau unii care clamau că nu Guvernul este cel care trebuie să scoată ţara din criză? Or, această vină uriaşă nu poate fi escamotată, nu poate fi pasată altcuiva, iar încercarea de a scăpa basma curată prin votul Parlamentului, în mod normal, ar trebui respinsă de nişte parlamentari responsabili.

Practic, Puterea a avut de optat, stimaţi colegi, în legătură cu cine să suporte costurile sociale şi economice ale crizei: populaţia, respectiv cei vulnerabili, pensionarii, şomerii, cei cu venituri reduse, copiii sau, dimpotrivă, capitalismul de cumetrie, respectiv clientela politică a Partidului Democrat Liberal. Asta a însemnat a alege între a tăia din cheltuielile sociale şi de personal sau a tăia din cheltuielile de achiziţii şi investiţii, adică lucrări pentru clientela politică. Între populaţie şi clientela politică, puterea a ales, evident, clientela politică, condamnând la foamete, frig şi boală milioane de cetăţeni români.

Soluţiile pentru ieşirea din criză nu pot fi numai financiare şi economice aşa cum, din păcate, le imaginaţi dumneavoastră. Ele sunt mult mai complexe, fiind şi de natură politică, socială şi culturală oricât ar părea de ciudat.

În plus, ele trebuie aplicate simultan pentru a reuşi. Deci, e nevoie, în primul rând, de un alt guvern, cu o altă credibilitate. E nevoie de un alt model economic şi financiar, decât consumul pe datorie şi cota unică. E nevoie de un alt model de societate, în care nu are ce căuta logica economiei de piaţă şi a profitului. E nevoie de un alt rol al statului, mult mai robust decât până acum. E nevoie, în sfârşit, de un nou model de capitalism, decât cel de cumetrie pe care îl patronaţi. Este nevoie de un nou model cultural, în care munca, economisirea, investirea, solidaritatea şi coeziunea socială, dialogul trebuie să fie cultivate ca valori fundamentale. Acestea sunt cerinţele fireşti ale stângii, acestea sunt, în fond, cerinţele majorităţii populaţiei din această ţară.

Stimaţi colegi,

Până la urmă, între populaţie şi puterea de azi avem de ales şi noi în aceste momente. Opţiunea Partidului Social Democrat este clară: populaţia ţării. Iată de ce ne adresăm fiecăruia dintre dumneavoastră, pentru ca prin votul ce-l veţi exprima să punem capăt dezastrului din ţară. Votaţi pentru democraţie, votaţi pentru cei de acasă, votaţi pentru cei care v-au trimis aici, votaţi pentru moţiune.

Vă mulţumesc.

Legea pensiilor în dezbaterea Comisiei de Muncă a Camerei (3)

3 iunie 2010

6. Schimbare sau reformă a pensiilor?

Suntem tentaţi ca orice schimbare intervenită într-un sistem să o denumim neapărat reformă. Aşa se face că de atâta amar de vreme tot „reformăm” diverse sisteme şi subsisteme ale societăţii cu rezultate cel puţin îndoielnice pentru noi toţi. Pentru a le putea cataloga drept reformă schimbările ar trebui să fie concomitent: echitabile, sustenabile şi mai ales să răspundă aşteptărilor de mai bine ale oamenilor, să ofere o calitate mai bună pentru viaţa oamenilor. Privite astfel, schimbările propuse sistemului actual de pensii răspund doar unuia dintre aceste criterii şi anume sustenabilităţii, dar şi acela cu un grad mare de incertitudine. În ceea ce priveşte echitatea, această cerinţă nu este îndeplinită căci povara sistemului de pensii continuă să fie împărţită arbitrar între contributorii la sistemul de pensii în proporţie de 31,3%, beneficiarii acestuia – a se vedea rata de înlocuire a salarului prin pensie de sub 40% – dar şi restul cetăţenilor, prin subvenţionarea de la bugetul de stat a deficitelor bugetului asigurărilor sociale. Împărţirea poverii nu este rezultatul unui calcul matematic, a unei formule matematice, ci acest lucru se face anual în funcţie de „starea” sistemului şi de voinţa partidului aflat la putere.

În ceea ce priveşte cea de-a treia cerinţă, cea a unei calităţi mai bune pentru viaţa oamenilor, schimbările propuse nu conduc spre un asemenea rezultat, dimpotrivă.

Prin urmare, ceea ce ni se propune astăzi nu reprezintă, în opinia noastră, o reformă a sistemului de pensii din România, ci simple modificări ale legii actuale, determinate de precaritatea resurselor din această perioadă complicată.

7. Obiectivele reformei adevărate a pensiilor

Care ar fi fost totuşi obiectivele unei adevărate reforme a sistemului de pensii din România? Primul obiectiv ar fi trebuit să fie adecvarea sistemului de pensii la cerinţe ca: 1) prevenirea marginalizării şi a excluziunii sociale pentru cei pensionaţi; 2) menţinerea standardului de viaţă din perioada activă; 3) promovarea solidarităţii sociale ca element esenţial al sistemului de pensii. Distanţa dintre cerinţele teoretice ale reformei şi realitatea de zi cu zi a vieţii pensionarilor din România este uriaşă. Peste 65% dintre pensionarii României au pensii sub valoarea de 700 lei, trăind la limita sărăciei. În aceste condiţii, marginalizarea şi excluziunea socială reprezintă regula şi nu excepţia pentru mulţi dintre pensionari, mai ales pentru cei din mediul rural. Micşorarea puterii de cumpărare a pensiilor, potrivit noii formule de calcul, va accentua această stare de lucruri pe viitor. O rată de înlocuire a salariului prin pensie de sub 40% din valoarea salariului mediu brut pe economie ne lasă fără comentarii şi în legătură cu cerinţa menţinerii standardului de viaţă din perioada activă a persoanelor pensionate. Mai este oare necesar să amintesc faptul că în 1989 rata de înlocuire a salariului prin pensie era de peste 52%?

Proiectul propus menţine însă solidaritatea socială ca element al sistemului de pensii, atât prin luarea în calcul a unor perioade non-contributive, dar şi prin subvenţionarea de la bugetul de stat.

Cel de-al doilea obiectiv îl reprezintă sustenabilitatea financiară a sistemului de pensii. Aici avem în vedere 5 soluţii posibile:

1)      creşterea numărului de persoane contributoare;

2)      creşterea vârstei de pensionare;

3)      echilibrarea bugetelor publice;

4)      ajustarea contribuţiilor şi a beneficiilor;

5)      pensiile private.

Legea pensiilor în dezbaterea Comisiei de muncă a Camerei (2)

30 mai 2010

4. Necesitatea reformării simultane a sistemului de pensii, a politicilor de ocupare, dar şi a celor demografice

Nimeni nu neagă dificultăţile reale legate de sustenabilitatea sistemului de pensii din România. Din acest punct de vedere, putem fi de acord, în principiu, cu o încercare de regândire a sistemului, de adaptare a lui sub impactul unor constrângeri tot mai mari.

De aici încolo, însă, intervin diferenţele dintre noi. Prima dintre ele o reprezintă faptul că dvs. încercaţi să adaptaţi sistemul la puţinătatea resurselor din această perioadă de criză, în timp ce noi, cei din PSD, cei de stânga, am dori dimpotrivă, să adaptăm resursele la sistemul de pensii. Facem, evident, trimitere la faptul că 42% din economia din economia românească este nefiscalizată, că în jur de 3 milioane de persoane lucrează în străinătate, că alte milioane de persoane nu sunt asigurate ori muncesc la negru, etc. Este, deci, nevoie mai întâi să facem ordine în propria ogradă şi, în funcţie de rezultat, putem gândi împreună şi la reformarea sistemului de pensii, într-un moment ceva mai favorabil.

Aici intervine cea de a doua diferenţă. Acceptând reforma sistemului de pensii, considerăm că o condiţie obligatorie pentru reuşita acestui demers este reformarea concomitentă şi a sistemului de ocupare a forţei de muncă, dar şi a conţinutului politicilor demografice ale ţării. Fără a vedea aceste trei procese ca un tot unitar, necesar a fi reformat simultan, accentul pus doar pe „reformarea” unuia dintre ele, în speţă sistemul de pensii, rămâne, în opinia noastră, un demers aproape inutil.

Spunem acest lucru conştienţi de faptul că nu numărul pensionarilor din România este mare, ci, dimpotrivă, numărul contributorilor la fondul de pensii este mic. Reamintesc, în acest sens, rata de dependenţă dintre contribuabil şi beneficiari era în, 1990, de 3,4 salariaţi la un pensionar, iar în 2010 este de 0,9 salariaţi la un pensionar. Ţintele, din acest punct de vedere, ne sunt tuturor clare şi ni le şi însuşim. De la o rată a ocupării de numai 57% din populaţia activă a României în 2010, la o rată de ocupare de 75% într-un viitor previzibil, în anul 2020 şi, respectiv, de la o rată a fertilităţii de 1,3 copii astăzi la cel puţin 2,1 copii într-un orizont de timp ceva mai mare de 2020!

Ne lipsesc însă, pe de o parte, măsurile concrete pentru atingerea acestor ţinte, iar pe de altă parte şi viziunea de a aborda cele 3 procese simultan.

5. Sistemul de pensii reflectă schimbările din societate

Ne este clar tuturor că un sistem de pensii nu poate rămâne imun la schimbările din societate, de natură economică, socială, politică, culturală şi demografice. Această aşa-zisă reformă a sistemului de pensii are drept principală motivaţie, în opinia noastră, tocmai lipsa reformelor structurale din domeniile amintite mai sus. Ne-a convenit probabil tuturor dependenţa sistemului de pensii de politic, de exemplu, prin posibilitatea de a „umbla” la valoarea punctului de pensie şi la nivelul contribuţiilor de asigurări sociale în fiecare an! Acest lucru s-a făcut, desigur, şi în funcţie de veniturile şi cheltuielile bugetului, dar şi în funcţie de ciclul electoral, iar proiectul de lege nu elimină această mare vulnerabilitate a sistemului de pensii din România, dimpotrivă.

Dezastrul economic al ţării nu este reflectat doar de puţinătatea încasărilor la bugetele naţionale şi de numărul mic al contributorilor, ci şi de lipsa unor măsuri eficiente menite să ducă la creşterea ratei de ocupare a forţei de muncă. Nu avem nici acum un studiu serios fundamentat cu privire la evoluţia forţei de muncă din România pentru următorii 20-30 de ani, deşi decidem astăzi că e nevoie să majorăm vârsta de pensionare şi stagiul de cotizare. Bâjbâim în continuare luând de bune proiecţiile Băncii Mondiale, în loc de a avea şi a construi propria strategie şi propriile priorităţi în domeniu.

Important din punct de vedere social, de exemplu, este şi faptul că peste 3 milioane de persoane din rural nu sunt asigurate, ceea ce creează probleme suplimentare, iar lucrul acesta ţine şi de modelul socio-cultural românesc. La fel, putem aminti că românii economisesc mai puţin decât alte naţiuni, este adevărat şi din cauza sărăciei mari, dar consecinţa o reprezintă şi eşecul parţial al pilonilor 2 şi 3 de pensii. În sfârşit, scăderea ratei fertilităţii de la 1,8 copii în 1989 la 1,3 în 2009, creşterea accentuată a ratei mortalităţii de la 10,7 la 1.000 locuitori în 1989 la 11,8 în 2009, combinată cu scăderea ratei natalităţii de la 16,0 la 1.000 locuitori în 1989 la numai 10,3 în 2009 sunt elemente de natură să îngrijoreze, ele afectând sustenabilitatea pe termen lung a sistemului de pensii.

În acelaşi timp, furtul, evaziunea fiscală, clientelismul, politizarea, corupţia, sărăcia, nemunca, incompetenţa se reflectă şi ele asupra stării generale a sistemului de pensii din România. Pentru a fi foarte direcţi, ceea ce se întâmplă acum este doar punerea de acord a capitalismului de cumetrie şi a consecinţelor sale cu sistemul de pensii.

Legea pensiilor în dezbaterea Comisiei de muncă a Camerei (1)

28 mai 2010

Programul a fost foarte încărcat în utlima vreme şi, din păcate, ajung mult mai rar să postez pe blog.

La Comisia de muncă a Camerei a intrat în lucru proiectul privind legea unitară a pensiilor.  Am căutat să scriu un material mai elaborat, care să cuprindă mai multe problemele legate de acest proiect de lege. Am să postez din acesta în perioada următoare.

1. Revenirea la normalitate

Aş aprecia, în primul rând, faptul că un proiect de o asemenea importanţă este supus dezbaterii în Parlamentul ţării, ceea ce echivalează cu o încercare de revenire la normalitate. Spun acest lucru pentru că, din păcate, legi la fel de importante ca legea salarizării unitare, codul civil şi cel penal, legile privind „reforma” proprietăţii, a justiţiei, a fiscalităţii, a sănătăţii – că să dau doar câteva exemple – au ocolit dezbaterea parlamentară, viciind grav procesul democratic din România, diminuând astfel credibilitatea noastră, a tuturor.

Discuţia din aceste zile cu privire la legea unitară a pensiilor redă într-o anumită măsură Parlamentului rolul său de principal for de dezbatere democratică al ţării, de unic organ legiuitor.

2. Legea pensiilor – lege de consens naţional

Interesul în jurul acestui proiect de lege este uriaş şi până la urmă este firesc să fie aşa, căci el vizează nu numai pe cei 5,6 milioane de actuali pensionari, ci şi pe cele peste 9 milioane de persoane active din România, viitori pensionari. Iată de ce o lege de o asemenea însemnătate ar fi trebuit să aibă acordul partenerilor sociali, al partidelor politice reprezentate în Parlament, al societăţii civile, ar fi trebuit, în opinia noastră, să fie expresia unui adevărat consens naţional.

Nu am fost nici informaţi şi cu atât mai puţin consultaţi cu privire la intenţiile, direcţiile şi principiile de reformare a sistemului de pensii, deşi acest domeniu a fost şi rămâne unul de predilecţie al PSD, al stângii. Lipsa unui minim dialog pe acest subiect de o atât de mare sensibilitate pentru noi toţi este de neînţeles, el constituind un obstacol în plus întru degajarea unor soluţii acceptabile. Spunem aceste lucruri şi prin prisma a ceea ce s-a întâmplat cu actuala lege a pensiilor (legea 19 / 2000), amendată de aproximativ 90 de ori în intervalul 2001 – 2009 dar şi din nevoia evidentă de stabilitate legislativă şi de predictibilitate în această materie. Adăugaţi climatul tensionat din ţară şi mai ales pensiile de mizerie pentru 85% dintre pensionarii României (cei cu pensii sub 1.000 lei) şi poate veţi realiza dramatismul situaţiei.

3. Oportunitatea proiectului de lege

Una dintre principalele întrebări este legată de oportunitatea unui asemenea proiect, nu numai într-o perioadă acută de criză a societăţii, dar şi într-o perioadă în care oricum nu mai ţinem cont de niciun fel de drepturi economice şi sociale ale cetăţenilor români, multe dintre acestea fiind eliminate, altele ajustate în mod arbitrar, altele suspendate pe termen nelimitat.

În aceste condiţii, nu ştim ce rost au discuţiile de astăzi, asupra unui proiect ce vizează drepturi pentru o perioadă de 20-30 de ani, când noi nu ştim ce se întâmplă mâine în acest domeniu?!

În opinia noastră, nu numai premisele legii, dar şi datele şi proiecţiile oferite au un grad atât de mare de relativitate, încât dezbaterea o putem face doar ca pe un exerciţiu de lucru şi nicidecum cu conştiinţa împăcată şi responsabilitatea necesară pentru destinele şi viaţa a milioane de semeni ai noştri.

În acelaşi timp, constrângerile şi îngrijorările perfect justificate de astăzi, cu privire la veniturile şi cheltuielile bugetului asigurărilor sociale, pot foarte bine mâine, cu un alt management şi cu o altă voinţă politică, dar şi ca urmare a unor performanţe economice mai bune, să ofere şi alte soluţii decât cele propuse pe timp de criză. Ne referim, evident, la soluţii mai bune pentru pensionari.

Acestea sunt motivele pentru care considerăm discuţia asupra acestui proiect de lege, în această perioadă, ca inoportună. Sigur însă că nu noi decidem.


Urmărește

Fiecare nou articol să fie livrat pe email.